Stii tu, iluzie, ca inca te mai visez? Stii tu, iluzie, ca ma zgarii in continuare cu rautate? Stii tu, iluzie, ca la tine imi zboara fiinta mea fantomatica? Da, nici nu pot sa gandesc in mod logic... Trebuie sa recunosc? Ce sa recunosc? Tradarea oribila? Increderea sfarsita brusc ca o sinucidere? Sau iubirea izbita de un perete de titan si sfaramata in zeci, sute, mii de iluzii la randul ei? Urme rosii, insangerate... sa pun capat pastei rosii? Capacul se risipeste, epiglota se distruge... Nu a fost sa fie epicureic totul, asa cum credeam, tu, iluzie! Nu imi esti decat iluzie rosie pe o foaie urata, imi esti sincretism patetic rosu, din care curge un sange neinchegat pe vesnicie. Valea sufletului mort, pierdut in groapa iluziilor tale... Raul Styx al raului, care duce spre infernul ciudat al tau, creat de tine... si tu ai la poatra mareata Cerberul gata sa atace si sa inlature orice ii ameninta existenta imparatiei lui? Perete alb stropit de sange negru... piei, iluzie!