m-am întors târziu acasă
am ocolit
florile alea de măr nu au născut niciodată
(decât ispite)

s-a adunat tot cerul acolo
un câine rămăsese în capul oaselor în mijlocul străzii
o mașină oarecare l-a târât fără să-și închidă ochii
nu m-am grăbit deloc
el a rămas așa ore în șir să-și adune viața mototolită de pe asfaltul umed
am rămas și eu ca o hienă să adun resturile.


am genunchii pătați de sânge
și pumnii de rugăciuni
mă uit în jur
încăperea pe jumătate goală alăptează la sân singurătatea
străzile pe jumătate goale își desfac picioarele în fața trecătorilor
cerul pe jumătate gol își spală fața de mai multe ori
altădată mi-aș fi ferit privirea
florile de măr schelălăie în capul meu răzuind
culorile ca pe o vopsea veche cu rugină mușcând din ochi

am început să cred că avea și el dreptate
până la urmă
oamenii singuri se sinucid fără să ceară permisiunea.