“Ea avea ochi albaștri, o bluză croșetată
Și nouăsprezece ani
O pereche de poante și două pisici
O zi de primăvară și patru frunze crude căzute
A venit el și i-a pus în mână
Un ac silfid și două acuarele
O peniță și o pană
Au mers amândoi pe plajă lângă pescăruși
Sandvișuri mâncate în autogară
Cheeseburgeri în stații negre de autobuz
În pat se scurgea timpul, voluptate și timp
Cerneală pe pereți și flori uscate în vază
Părinți cu pantofi de piele, un parc singuratic
doi prieteni și stele reci în timpul zilei
Așa au trăit amândoi în case de aluminiu
Cu jocuri pe lemn, cu ace silfide în jurul
Cămășilor de noapte și al ceasurilor ieftine
În jurul ibricului înghețat și al pachetelor goale
De biscuiți.


El ajunsese litere pe coperți lucioase,
Ea o umbră roșie, o poză înrămată, o acuarelă
Foarte reușită
Amândoi pictați cu acul silfid pe pereți de ceară
Și au trăit fericiți.”

Domnișoara din autobuzul 123 cu discurile de vinil
purtate pe brațe
a scris poezia
a coborât la Mall Vitan și s-a apucat
să lucreze în publicitate.


Poezie scrisă "împreună" cu Monica Sturza.