ascund lucruri
ușor de împachetat ca iubiri interzise ori
mici fărâmițe de ură adunate de prin buzunare
totul își găsește un loc aici
mă transform
îmi atârn de aripi greutăți sunt o sportivă
(hai suflete să vedem cât poți să duci)
și timpul este un ceas cu limbi de foc îmi arde tălpile
sau ce mi-a mai rămas din umbră.

pe drumuri cochilii de melci alerg
să prind fericirea de mâini
bineînțeles mai cad și atunci oamenii îmi calcă inima în picioare
ajung să sper că dragostea e o boală incurabilă pentru care trebuie
să trăiesc izolată
undeva pe o insula doar cu mine.
(uitați-o p-asta iubește dați cu pietre în ea)
când amețesc aproape nu mă mai vad
visez că sunt invizibilă și liberă arunc spre cer hainele gri
de om mare
dar
orice iluzie este un văl nemaipomenit de frumos.