1.mor în mine poeme neatinse mor - niște furnici strivite în orașul unde oamenii merg numai pe jos facem economie de gesturi și bolborosim cuvinte numărăm cu sfială morțile din cartier încă unul încă una flori amestecate cu lacrimi la sfârșit de campanie pentru cine sunt eu? nu mă amesteca în ploile născătoare de curcubeie, deja e mult, acasă e un fel de buncăr nu mai vin ăștia odată cu bomba măcar să știm că ne aflăm în treabă cu ceva

2.mănânc puțin ceasul regurgitează prea multe secunde înfulecate din viața mea aleg să-mi port fricile ca o cămilă beduinul se pare că mai avem de mers prin pustiu o lună, două, trei, asta dacă nu bate vântul niciodată nu știi de unde bate vântul să fiu invizibilă ca o iubire din jurnalul tău de adolescent ce bine că ești ceva mai încolo

3.trebuie. impersonal trebuie. aia spunea ar fi bine, mi-ar plăcea, se poate să... nu mă mai includ ca operație a mulțimii sunt diferență – ce e în una nu e în cealaltă, ochii tăi să vadă luna tresare în porțiunea mea de stabilitate EȘTI VEI FI alb sărutul de ziuă își primește binecuvântarea e duminică aicea plouă de rupe

4. tu-mi spui nu mai plânge e târziu...