La capătul independeței mele renasc cu tot ce n-am avut:
coarne, aripi, chip de lut. Si-ascult,
fără să le dau crezare, cuvinte reci și fără rost
care se sparg de podea și cad printre scânduri.
Se-așează-aiurea și formează rânduri
ce descriu sec și foarte prost
cu multe detalii aleatorii un fel de drame iluzorii
ce le-am uitat în trecut în inima de lut.

La capătul independenței mele mi-am luat o casă nouă
și-o cadă-n care plouă
și mi se înmoaie fața
când vreau să-mi spăl chipul murdar.
Dispar
printre stropi bucăți din mine sau le ascund în sertar.
Se dizolvă în apă și întunecă pene și vene
Și coarne și oase. Sau reapar
Prin tine.