cu ea sunt atât de singur încât
mă simt ca o pasăre
nelăsată să zboare
ca o sămânță peste care
pământul e o crustă

strigătul meu aruncă cu pietre în mine

timpul plecat roiește
pe o orbită străină
ai grijă la pași-
spațiul e prea adânc
se desface-n felii

punctul de proiecție al inimilor noastre
e la infinit,
iar proiectantele
sunt paralele rigide în vremea din urmă