oamenii stau afară, cu sufletele între coaste
le îndeasă cu mâinile adânc
prin țesătura straielor vărgate de întemnițați

ei se perindă pe aleile amestecate
au relații pasagere când își îndeasă
mâinile între coastele altora
înhățându-se de sufletele goale mirosind
a carne de tun

și alături dă din coadă un câine mov
cu botul pătat de gunoaie

unii se tăvălesc, dau din coate pe brânci
prinși în mrejele acestei ocupații silnice
noi ne uităm din interiorul lor scriem
scurte pastile despre viață și artă
plini cum suntem de empatie și entropie
stăpânim înțelepciuni adânci vorbim
limbi superioare de morți

ei gem pe alături cu subînțeles merg
de-a bușilea până îmbătrânesc
și adorm cu brațele cruciș strângându-și
straiele lor vărgate de pușcăriaș
cu care își cârpesc pielea de deasupra coastelor