Mă mir de unde-atât albastru-n ochii tăi!?
De unde atâta limpezime,
atâta lumină și soare,
când te știu ca pe un căutător de
anotimpuri noi,
pe care nu le-a trecut nici măcar o pasăre,
nici un înger și nici o femeie,
pentru că atunci, eu nu mai eram singur azi
și aș fi învățat să măsor timpul cu inima,
fericirea cu pasul, bucuria cu glasul,
pe care nu mi l-am auzit niciodată!
Ah, cum se mai leagănă cerul
în ochii tăi, așa...
...ca pe un câmp bătut cu albăstrele!
ÃŽnchide-i iubito
și tot albastrul văzduhului se va face scrum!
Ca să mai existăm,
Magul va trebui să reclădească lumea!