in toamna asta fara nume,
toti oamenii par mai grabiti
spre incertul viitor
nedescris, nescris, inca
de nimeni,
caci nimeni nu a avut inspiratia suprema
de a-l citi in ochii tai,
iar cei care l-au citit
nu au talent artistic,
sa puna pe hartie
ochii tai verde padure,
gura ta insangerata,
chipul tau de copil
si femeie - deodata.

cad frunzele cate-un etaj,
se strang indragostiti in brate,
e tot mai frig
si nu-mi raman decat cuvintele
cu care sa te mai pot imbratisa.

distantele se masoara-n secunde,
timpul in mari si oceane,
iubirile in ore lungi de asteptare.

lumea zice, lumea face,
lumea viseaza
o alta toamna,
si-o alta toamna,
si inca o alta toamna
pe marginea bancilor din parc,
pe frunzele nuferilor ofiliti
de atata neiubire
sau de iubire neimplinita.

copilul meu cu bucle-amare,
iubita mea in tintirim,
e-o alta toamna care nu
mai vine sa nu
ne lase ca sa mai murim.

vantul duce frunze,
zvonuri dulci prin lume -
mai avem timp doar
de-o toamna fara nume.