E nesatisfacatoare parerea oamenilor care nu au o parere, niciodata nu poate sa multumesca cu nimic. Citesti o carte, si cel care ti-a oferit-o cadou, te intreaba, cu un zambet larg: ''Ti-a placut?'' Nu ai cum sa intrebi asta, pur si simplu e imposibil, nu lasi omului decat o optiune... sa spuna ca da! Pai... nu! Cum sa zici ca nu ti-a placut, sau cum sa zici ca e oribila?Ai rani sentimentele celui care te-a intrebat. Si atunci iti ingheata zambetul (ca si cum ai fi mancat o muratura stricata) si ii raspunzi: ''E buuuna, nu e pe stilul meu, dar e convingatoare... pentru oamenii care digera asemenea subiecte. Mereu am spus ca artistii cu atitudine or sa ajunga depate si... '' Si indrugi o mie de tampenii, sa il convingi ca e splendida, chiar criminala, dar nu pentru genul tau de persoana, cartea e buna, tu esti ciudat!
De ce nu avem curajul sa zicem franc: de cacat! Exista carti bune, si carti proase! Asta e o cartea proasta, daca mi-ai facut-o cadou, ai facut o alegere, mi-ai oferit-o pe asta, nu? Trebuie sa suporti cunsecintele... oricare ar fi ele. Exista filme bune si filme jalnice...cum exista si femei frumoase si femei urate.

M-a sunat el aseara, jubiland, mi-a spus sa ne intanlim urgent, ca trebuie sa imi arate ceva foarte important. Am tresarit putin, el nu e genul care sa faca lucruri extraordinare, nu ma surprinde cu nimic, niciodata... d-aia il iubesc. Singura data cand m-a surprins, a fost cand s-a imbatat si a dansat in chiloti in mijlocul intersectiei, dar era beat, beat, plus ca dupa scena aia, doua luni rosea de fiecare data cand pronuntam cuvantul ''alcool''. Ce m-am mai distrat atunci!Revenind, banuiesc ca nu vroia sa-mi zica sa ne despartim, ca ar fi fost de un sadism aparte...iar vocea lui trada bucurie maxima, deci, nu!
Eu eram adormita. Mereu ma bucur sa ii aud vocea, asa ca pe drumul dintre somn si realitate, i-am spus sa vina la mine, ca sunt acasa, poate ar fi ramas si peste noapte, cu toate ca nu e cazul, e mijlocul saptamanii si a doua zi, la primele ore trebuie sa fie la birou...plictisitor, stiu!
A durat, poate, un sfert de ora pana sa ajunga la mine. Mi-am spalat fata...macar atat pentru barbatul pe care il iubesc, mi-am tras o pereche de jeansi si un maiou pana a ajuns.
A ciocanit impacientat, a intrat in mijlocul livingului, aproape ca sarea, de bucurie, fata ii radia, parca intreaga fizionomie se schimbase. Ochii ii erau mai mari, buzele mai carnoase, sprincenele mai arcuite, era mai frumos decat il cunosteam eu! Pana sa ajung si eu dupa el, era deja intr-o pozitie destul de ciudata, ofensiva, cu picioarele departate si flexate, cu mainile ridicate si ochii bulbucati, in mijlocul livingului. Topaia ca un broscoi si canta: ''N-o saaaa-tiiii viiinaaaa saaa creeeeezi!''
M-am bucurat nespus sa il vad asa, parca nu mai era el, ce ar fi putut sa pateasca iubitul meu, sa ajunga asa! Imi venea sa il acopar in saruturi.
''Ghici?''
''Te simti bine, iubitule?''
''Ghiiici!!!''
''Nu stiu ce ai, dar sigur imi place!''
Fata ii radia, era din ce in ce mai aproape de o implozie de fericire, cred ca daca nu as fi ridicat tonul la el, ar fi murit de fericire. Dar nu mai puteam nici eu, muream de curiozitate.
''Te rog sa imi spui care-i treaba, ca ma sperii, esti nebun? Ce stai cracit ca un paianjen in mijlocul camerei? Spune-mi ce ai facut?''
''N-am facut nimic, dar ce mi s-a intamplat, nu ai sa ghicesti intr-o mie cinci sute de ani! Esti pregatita? Ta-tam!!!!''

Si scoate dintr-un buzunat...ce?...ce?..ce?
Un cercel.
Unul singur!!!
Dragalas cercelul, cred ca era de aur alb, sau ceva de genul asta, dar era unul singur...si el era extaziat. Nu ma prindeam, care era poanta?
''Un cercel! Dragut...''
Zic, cu acelasi zambet impietrit pe fata, asteptand, sa faca o miscare brusca si sa scoata inca unul din buzunarul celalalt. Nici al doilea cercel nu ar fi fost un motiv de extaz, mi-a facut cadouri mult mai consistente, dar... Nu sunt o snoaba, apreciez si o clama frumoasa, oferita cadou, dar atata tevatura pentru o pereche de cercei...aaa...draguti?
''L-am gasit pe strada...poti sa crezi?''
''Ce?''
''Ca l-am gasit pe strada!''
''Cercelul?''
''Da, cercelul! Poti sa crezi?''
''Da, te cred iubitule. Numai unul?''
''Draga mea, de obicei oamenii, sau femeile care pierd cercei, ii pierd in pereche! Normal ca numai unu'!''
''Asa...?''
''Poti sa crezi ca l-am gasit pe strada?''
''Da, te cred, chiar te cred!''
''Nu iti aduci aminte ce iti zicem cand ne-am cunoscut?''
''Ca daca ai sa gasesti un cercel pe strada ma ceri in casatorie?''
''Nu e amuzant!''
''Ce ziceai?''
Poate ca ar fi trebuit sa ma simt prost ca nu imi aduc aminte ce mi-a zis, desi trebuie sa fi fost ceva destul de important, dat fiind faptul ca reactineaza asa... dar suntem impreuna de cinci ani, am si eu circumstante atenuante, nu?
''Nu pot sa cred ca nu iti amintesti? Doar ti-am repetat de atatea ori!''
Mi-am luat fata de om care arunca steagul alb si se preda, nu de alta, dar incepusem sa imi simt nervii si tensiunea in tample.
''Cand ne-am cunoscut, ti-am spus ca in viata mea nu am gasit nimic, nici un banut, nici o bijuterie, nimic...si astazi mi-a sarit cercelul asta in fata, era acolo, in plina strada, stralucind in soare! E o minune! Eu trebuia sa fiu ghinionist la treburi d-astea, poti sa crezi?''
''Aaa... extraordinar iubitule''
Am ramas cu gura cascata, cu o expresivitate faciala care putea trimite la orice altceva, numai la bucurie nu... stateam acolo in fata lui, si nu il intelegeam... as fi vrut sa il sprijin sa fiu exaltata cum era el, dar imi era indiferent ca a gasit un cercel. Pacat... pentru el a insemnat foarte mult, si a vrut sa impartaseasca asta cu mine... n-a putut... asta a fost si inceputul declinululi nostru.
Uneori trebuie sa ne prefacem ca ne plac carti, filme, cercei, numai ca sa nu ii ranim pe oamenii carora le plac... Imi pare rau ca insensibilitatea mea a fost atat de acuta...da la dracu! Era un amarat de cercel!